„Am fost moi!” Denisa Dedu a spus franc cum s-a văzut de pe bancă startul ezitant din finala pentru bronz. Concluzia portăriței care a animat meciul: „Trebuie să vedem la ce mai avem de lucrat pentru a păstra ritmul pe perioada întregului Campionat”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Intrarea Denisei Dedu în poarta României a adus un plus de siguranță, dar și de energie echipei, în finala mică cu Olanda. Cu 10 parade din 23 de aruncări, Dedu a contribuit la revenirea echipei lui Ambros Martin din repriza a doua, de la 8 goluri diferență la 3, nelăsându-le pe batavele lui Helle Thomsen să mai înscrie în același ritm. România a ratat însă medalia de bronz, după 20-24 în meciul pentru locul 3.

Am început prost, mai slab. Am fost moi, cred că și echipa Olandei nu a fost în cea mai bună formă. Cred că ambele echipe au resimțit oboseala, nu știu. Cred că aveam șanse, am văzut că se poate spre final. Am simția Olanda ca o echipă de bătut. Dar, a fost prea târziu”, a declarat Denisa Dedu, la interviurile din zona mixtă a sălii din Paris.

Denisa a explicat mai departe ce s-a aflat în spatele unei prime reprize ratate de elevele lui Ambros Martin. „Nu este vorba că nu ne-am dorit, că nu am vrut. Probabil s-a resimțit mai mult oboseala. Nu am început așa cum ne-am dorit. Montată a fost fiecare jucătoare, pentru că toate ne-am dorit să luăm o medalie”.

Rezumând experiența Euro 2018, Denisa Dedu a pus accent pe viitor. „Au fost lucruri bune, trebuie să vedem la ce mai avem de lucrat pentru a păstra ritmul pe perioada întregului campionat și să reușim să fim în frunte. Anul acesta nu am reușit să ținem ritmul până la capăt. Dar, eu zic că a fost un plus, trebuie să fim mândri că am ajuns pânîă aici. Consider că am făcut treabă bună, dar este nevoie de mai mult pentru a câștiga o medalie”, a declarat Denisa Dedu.

„Au fost momente decisive, iar la nivelul ăsta, dacă nu fructifici șansele, echipa adversă te taxează. Nu am avut luciditate și nu am gestionat momentele importante din meci așa cum ar fi trebuit. Nu mai este nimic de făcut, trebuie să învățăm din asta și să vedem ce putem face mai departe”
Denisa Dedu

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de titular
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca.
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e acelaşi preţ ca în UK"
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut printr-un divorţ dureros!
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut…
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Avertisment pentru toți cei cu telefoane mobile. Acest lucru este total interzis
Avertisment pentru toți cei cu telefoane mobile. Acest lucru este total interzis
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×